tristeti

Mie nu mi-a oprit nimeni cafea de dimineata; cand am ajuns, nu mai era nici o picatura ramasa.
D. a intarziat ieri acasa. Nu stiu de ce, m-am speriat pentru jumatatea aia de ora. Cine stie de cate ori s-o mai fi intamplat.
La birou dezbatem cum sa chemam oamenii la niste intalniri cu coffee break, caci nu putem avea grupe mai mici de 5, dar nici nu se justifica mai mari de atatia. Si n-au voie sa vina de doua ori la activitatea aia, daca e tot cu mancare. Avem 18 oameni pe care tre' sa-i grupam in 8 grupe (cate o grupa pe saptamana) cate 5, sa nu se repete in cazul in care au mancat la vreunul dintre evenimente, sa semneze pe lista de prezenta si in registru in ordinea venirii. Puah.

depresie

Cica depresie e atunci cand nu reusesti sa mai faci planuri de viitor, cant totul ti se pare fara sens.
Traiesc intr-o lume in care, luna de luna, asteptam cu infrigurare sa vedem daca o sa ne luam salariul.  Nu avem niciodata aceasta certitudine. Si se intampla sa nu ni-l luam, si sa traim pana la salariu din bani imprumutati.
Si merg pe strada si vad o pereche de pantofi pentru cea mica; vine toamna si are nevoie de altceva decat sandale. Dar nu stiu daca voi lua banii marti, cand ar trebui, si deja sunt pe minus, traiesc din extrarol. Si sa-mi fac programare la doctor ar trebui, dar n-am bani. Si nu stiu cand o sa-i am,. Si ar trebui sa iau un cadou pentru B, unul pentru D. Maruntisuri, stiu. Dar e frustrant sa nu stii de ce resurse dispui, si sa stai mereu cu securea deasupra capului. N-am fost de ani de zile atat de saraca, nu mi s-a mai intamplat de cand aveam 27 de ani sa nu-mi ajunga banii de la un salariu la altul. Si asta nu e ok, nu e ok sa fiu din ce in ce mai saraca pe masura ce inaintez in varsta si in experienta.

discriminare femei

deci, faptulc a am copil mic e o problema la angajare.
La noi se munceste mult, intarzii seara sa-i faci baita copilului.
(nu e o problema, dati-mi un job!!!)
Copilul o sa mearga la gradi, o sa raceasca si n-o sa ai cu cine sa-l lasi!
(sta tac-su cu ea, matusa-sa, avem o retea!)

Unii spun asta, altii ma resping dupa primul interviu si imi baga pe aia cu "au fost altii mai apropiati de criteriile naostre!". Io am inventat fraza asta, daca vreti sa stiti, nu-mi vindeti MIE acest raspuns!

(nu, nu ma cred buricul pamantului, relax. N-am inventat-o eu, e un fel de a spune :D)

prizoniera propriilor ganduri

Incerc sa nu fiu. Dar sunt PLINA de resentimente. I Hate This Job.
Singura chestie pentru care apreciez acest job este faptul ca E UN JOB.
Ba nu, scuze. Imi plac colegele mele, majoritatea sunt foarte ok.
Si suntem diferite si din diferente se naste sinergia.
Mda.
Nu cititi daca va plictisiti.
Incepe sa sune a discur schizo.
Nevermind.

best practices in recrutare

Intr-o zi ma suna D. sa ma intrebe ceva. Pe telefonul de serviciu. Ala personal cica nu era disponibil, ca si cum ar fi inchis. Telefonul - langa mine, deschis, dar cam lipsit de semnal (Orange).

Si am avut o revelatie. Oamenii aia pe care-i asteptam sa ma sune pentru al doilea interviu, m-or fi sunat. Dar nu aveam semnal, din cauza cladirii in care lucrez.
Si m-a lovit revelatia ca cine stie cate joburi am pierdut asa.
Dar si tristetea ca probabil, in afara de mine, care scriu mailuri, vorbesc cu sotii, caut numere de telefon si conturi de facebook atunci cand vreau sa dau de un candidat bun, nici un recruiter nu mai face pasul urmator: sa sune pe al doilea numar de telefon din CV. Sa scrie un e-mail, daca telefonul este/pare inchis. In Cv-urile recente pusesem si al doilea numar de telefon. Ieri l-am scos de tot pe cel personal, sa vad daca se inmultesc apelurile, cand voi avea un numar la care pot fi apelata oricand.  Dar nimeni, niciodata, n-a pus mana sa scrie un e-mail: bai, te vrem, ce se intampla cu tine de nu raspunzi la telefon?

Poate ca nimeni nu ma vrea. Refuz sa cred asta, daca pana si eu cred ca nu sunt dezirabila, de ce m-ar vrea cineva?
Sunt deprimata profesional.

time management

Ca sa nu petreci timpul in cadranul patru, cel al risipei de timp, ar trebui sa stii/sa fii constient/sa respecti lucrurile care sunt importante pentru tine si sa te ocupi de ele, pana nu devin urgente.
Problema mea este ca, din lista de chestii pe care le am de facut, niciunul dintre ele nu este important pentru mine. NU-MI ASUM NIMIC DIN CE AM DE FACUT.
Nu de un curs de time management am eu nevoie (nu stiu de ce, dar imi vine sa vomit :( ), ci de UN NOU LOC DE MUNCA. Unul unde sa-mi placa ce fac.
Cand imi place ce fac, sunt cea mai buna organizatoare a timpului meu.

ma doare capul

Deci, ma doare capul.
Da, stiu, am inceput cu deci.
Si ce?
E un fel de semn de punctuatie.
In concluzie, dupa tot ce-am zis si-am facut si-am patit, ma doare capul.
Asta voiam sa zic.
Deci, de la 1 decembrie nu voi mai avea acest minunat contract. Voi avea altul, probabil mai prost ca asta.  Poate, macar, n-o sa mai fie pe proiecte finantate european. Suna ca naiba, dar asta e realitatea. Munca in aceste proiecte este cea mai urata perioada din viata mea. Cea mai lipsita de sens.
Ar trebui sa-mi doresc sa apara noi finantari, dar asta iniseamna o continuare a muncii lipsite de sens de pana acum. Ma doare capul cand ma gandesc. Mi-i rau fizic de la proiectele astea.
Gata cu asta. Nu stiu de ce scriu aici - ba stiu, ca sa ma descarc. Pe vremuri scriam chestii poetice, eram de maxim succes si, in acelasi timp, ma descarcam de tristete asa. Acum ma descarc de greata.