Eu obisnuiesc sa le zic oamenilor, mai direct, mai voalat, cum sta treaba.
Dar altii nu obisnuiesc sa-mi spuna mie.
Dupa ultimul meu interviu, barbata-miu, pasiv-agresiv cum e uneori, mi-a trantit-o: nu te-ai imbracat calumea pentru interviul cu omul asta, tu vezi ce costum are pe el? (i-l aratasem in poza).
Pai si de ce nu mi-ai zis de ieri, cand ti-am comunicat cu ce vreau sa ma imbrac, ca nu ti se pare ok?
(aveam o lista lunguta de motive pentru care m-am imbracat cum ma imbracasem, dar as fi trecut peste cateva dintre ele, daca mi-ar fi spus ca nu e ok. Stiind ce scartar e cand vine vorba de cum ma imbrac, am preluat tacerea lui drept aprobare. Si cand colo,..)
Probabil c-a avut dreptate, desi tot interviul am avut senzatia ca suntem ok, intelectual vorbind. Cand mi-a explicat ca a doua intalnire va fi cu managerul strain, si voi discuta in engleza, m-a asigurat ca n-am de ce sa-mi fac griji legat de engleza mea, si ca voi afla joi (era intr-o vineri) daca sunt in primii 30% - cei care vor participa la a doua discutie.
Miercuri am primit maiulul formal de respingere, cu scuze pentru intarzierea raspunsului (aiurea, ca mi se spusese ca abia joi aflu, oriucm). Ca a fost o cursa stransa si de aia le-a luat mult sa se decida, dar au ales deja pe THE ONE.
Ok.
Dar ghimpele meu din inima, ca poate m-au respins pentru ca NU ARATAM PE MASURA POSTULUI...mi-l plantase deja barbata-miu acolo. M-am dus la baie si am plans, caci mi se pare nedrept sa fie asa. Sunt un om bun de HR, chiar daca nu port costume scrobite, ci pantaloni si bluza (office, amandoua). Dar la aproape 40 de grade s-or fi mototolit usor, de la statul pe scaun de peste zi.
Mi-ar placea sa primesc de cateva ori un feedback onest:
- fata, esti desteapta, dar nu te potrivesti in peisaj;
- fata, nu te potrivesti in peisaj si nici nu stii ce ne trebuie noua sa stii;
- fata, vrem pe cineva fara copil mic; daca duci copilul la gradi, juma de an stai acasa ca-i racit - pot intelege astfel de argumente, desi stiu ca nu sunt legale. Dar le pot intelege, sunt pe baricada angajatorilor la faza asta, si-n plus, ca si candidat ma ajuta sa stiu ca nu e ceva personal, ca sunt destul de buna pentru ei, dar e o nepotrivire intre asteptarile lor legate de program si nevoile mele;
- fata, esti prea informala;
- fata, mai imbunatateste-ti engleza si discutam altfel;
Nu stiu daca sunt neclara; m-a durut tare gandul ca, poate, singura diferenta intre mine si cel care a obtinut jobul a fost una de haine...
Dar cei mai tari sunt aia care vineri seara m-au sunat sa-mi spuna ca vor sa aiba al doilea interviu cu mine, sa le zic o zi si o ora saptamana viitoare cand pot eu. Le-am raspuns: in orice zi, de la 5. Ok, o sa verific cu colegii cu care trebuie sa va intalniti si revenim noi cu un telefon.
Au trecut 3 saptamani jumate de atunci si n-au mai revenit. Tanti care ma sunase a plecat in concediu (am sunat-o eu dupa o saptamana sa vad ce se intampla, si s-a mirat ca nu m-au sunat colegii ei). De-atunci cred ca s-a intors de doua ori din concediu, dar...prea tarziu. Asa ca s-a dat la fund. Adica, daca as fi fost respinsa dupa primul interviu, macar primeam un mail de respingere. Asa, daca am trecut de primul interviu cu bine, nu primesc nimic.
Imi imaginez ca, in acea vineri, domnisoara a programat 3 interviuri clare si a dat cv-ul meu ca sa fiu programata de catre colegi, care trebuiau sa aleaga o zi si sa confirme cu managerii superiori, inainte sa ma sune. Aia au facut interviurile cu cei 3 deja programati si si-au ales dintre aia, n-au mai avut nevoie de o a patra programare. Cand s-a intors domnisoara din concediu, era prea tarziu sa ma mai sune si pe mine. Dar...neprofesionist sa nu dai macar acest feedback unui om care TI-A PLACUT la primul interviu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu